Cuvânt de mulțumire la sfințirea Casei de prăznuire*
18.10.2026 - Sticlăria -Rediu, com. Scobinți
Preasfinția Voastră, Preasfințite Părinte Nichifor Botoșăneanul, Preacucernice Parinte Protoiereu, Preacucernici Părinți, Domnule Primar, iubiți credincioși, stimați invitați și dragi oaspeți
Ne aflăm astăzi împreună într-un moment de aleasă bucurie duhovnicească pentru parohia noastră, prilejuit de sfințirea Casei de prăznuire. Este un moment pe care l-am așteptat cu emoție, cu nădejde și cu rugăciune și pentru care Îi mulțumim, înainte de toate, Bunului Dumnezeu.
Privind la această lucrare împlinită, gândul nostru se îndreaptă în primul rând către Dumnezeu, Cel care ne-a întărit în momentele de încercare, ne-a dat răbdare atunci când drumul părea anevoios și ne-a scos în cale oameni care ne-au sprijinit și ne-au încurajat.
De aceea, ziua de astăzi nu este doar momentul sfințirii unei clădiri, ci și un prilej de recunoștință pentru tot ceea ce am reușit să realizăm împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Preasfinția Voastră,
Vă mulțumesc din inimă pentru prezența și binecuvântarea arhierească pe care le dăruiți astăzi comunității noastre. Prezența Preasfinției Voastre reprezintă pentru noi o mare bucurie și o încurajare în lucrarea pastorală și misionară pe care încercăm să o împlinim.
Faptul că ne sunteți alături la acest moment important din viața parohiei ne întărește în convingerea că nicio lucrare făcută în numele Bisericii și spre folosul oamenilor nu este lipsită de rost, chiar dacă uneori presupune ani de efort, răbdare și jertfă.
Vă suntem recunoscători pentru rugăciune, pentru binecuvântare și pentru bucuria de a împărtăși împreună această zi.
Iubiți credincioși,
Pentru mine, acest moment are și o semnificație personală deosebită. Sunt 21 de ani de când, prin mila lui Dumnezeu, slujesc ca preot paroh în această comunitate, o parohie nou-înființată, în care am pornit la drum cu multă nădejde, dar și cu numeroase responsabilități.
La început a fost nevoie să organizăm viața parohiei, să așezăm lucrurile în rânduială și să punem bazele unei comunități în care oamenii să se poată aduna în jurul Sfântului Altar și să crească împreună în credință.
În anul 2006, am început lucrările de construire a bisericii, locul în care ne rugăm, primim Sfintele Taine și ne întâlnim cu Dumnezeu. A fost prima mare etapă a acestei lucrări, una care a presupus multă osteneală și multă încredere în ajutorul dumnezeiesc.
În anul 2012, au început lucrările la casa parohială, pe care am avut bucuria să o sfințim în urmă cu trei ani, iar din anul 2014 am pornit proiectul Casei de prăznuire, pe care o încredințăm astăzi binecuvântării lui Dumnezeu.
Privind în urmă, îmi dau seama că fiecare dintre aceste lucrări a avut timpul și încercările ei. Au fost momente de bucurie, dar și perioade în care a fost nevoie de multă răbdare, de efort susținut și de încrederea că, prin ajutorul lui Dumnezeu și prin implicarea oamenilor, lucrurile începute vor putea fi duse la bun sfârșit.
Astăzi, după atâția ani, nu privesc aceste clădiri doar ca pe niște realizări materiale. Le văd ca pe mărturii ale unei lucrări făcute în timp, prin credință, prin jertfă și prin contribuția multor oameni.
Am înțeles în toți acești ani că preotul nu poate construi singur o parohie. El poate să inițieze, să îndrume, să încurajeze și să poarte responsabilitatea lucrării, dar împlinirea ei depinde de Dumnezeu și de comuniunea celor care aleg să se implice.
De aceea, fiecare cărămidă așezată, fiecare contribuție, fiecare mână de ajutor și fiecare rugăciune au avut rostul lor în această lucrare.
Iubiți credincioși,
Mi-aș dori ca această Casă de prăznuire să nu fie privită doar ca un spațiu necesar desfășurării anumitor activități parohiale, ci mai ales ca un loc al întâlnirii, al comuniunii și al dragostei creștine.
Biserica ne adună în jurul Sfântului Altar, iar casa de prăznuire ne oferă posibilitatea de a continua această comuniune și dincolo de slujbă, prin întâlnire, dialog, ospitalitate și bucuria de a fi împreună.
Aici ne dorim să împărtășim bucuriile comunității, să găsim mângâiere în momentele de încercare, să ne apropiem unii de alții și să învățăm să fim mai atenți la nevoile semenilor noștri.
Pentru că o parohie vie nu înseamnă numai clădiri frumoase și lucrări împlinite, ci mai ales oameni care se simt parte din aceeași familie duhovnicească, oameni care se sprijină, se respectă și se ajută reciproc.
Aceasta este, de fapt, nădejdea cu care încredințăm astăzi această casă lui Dumnezeu: să fie un loc în care să se simtă prezența Lui prin pacea dintre oameni, prin dragostea lor și prin grija față de cei aflați în nevoie.
Preacucernici Părinți, Domnule Primar, stimați colaboratori și dragi prieteni
Lucrarea preoțească nu se desfășoară numai între zidurile bisericii. Ea continuă acolo unde omul are nevoie de rugăciune, de încurajare, de sprijin și de un cuvânt care să-i redea nădejdea.
Din anul 2013, pe lângă activitatea de preot paroh, desfășor misiunea de preot misionar de caritate în centrele rezidențiale din Hârlău și din împrejurimi, iar din anul 2015, în baza unui contract de voluntariat, slujesc și la Spitalul Orășenesc Hârlău.
Aceste slujiri mi-au oferit ocazia să fiu aproape de oameni în momente deosebit de sensibile ale vieții lor, atunci când suferința, singurătatea sau nesiguranța îi fac să aibă și mai multă nevoie de sprijin sufletesc.
Am învățat că, dincolo de orice suferință, se află un om care are nevoie să fie ascultat, înțeles și încurajat. Uneori, o rugăciune, un cuvânt bun sau simpla prezență lângă cineva aflat în încercare pot deveni semne ale iubirii lui Dumnezeu lucrătoare prin oameni.
În această misiune, am avut bucuria să colaborez cu personalul centrelor rezidențiale și cu cel al Spitalului Orășenesc Hârlău, oameni care își împlinesc activitatea cu responsabilitate și dăruire, în slujba celor aflați în nevoie.
Doresc să le adresez, cu acest prilej, mulțumiri sincere pentru colaborare, pentru deschidere și pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor. Vă mulțumesc pentru că ați înțeles că grija față de om nu se rezumă la împlinirea unor responsabilități profesionale, ci presupune și empatie, răbdare și disponibilitatea de a lucra împreună pentru binele celor pe care îi avem în grijă.
De asemenea, în parohia noastră desfășurăm numeroase activități alături de beneficiarii CSS REVIS – DGASPC Iași. Prin aceste întâlniri, ne străduim să le oferim bucurie, sprijin și ocazia de a participa activ la viața comunității.
Ne dorim ca parohia noastră să fie o comunitate incluzivă, deschisă tuturor, în care fiecare persoană să fie primită cu respect și dragoste, indiferent de dificultățile pe care le întâmpină.
Cred cu tărie că Biserica este chemată să nu lase pe nimeni la marginea comunității, ci să caute mereu căi prin care fiecare om să se simtă prețuit, primit și încurajat.
Aceste activități ne arată că zidirea unei comunități nu se încheie odată cu ridicarea unei clădiri. Ea continuă prin fiecare întâlnire, prin fiecare gest de solidaritate și prin fiecare om pe care reușim să-l apropiem de ceilalți.
În acest sens, mi-aș dori ca și Casa de prăznuire să devină un spațiu al ospitalității și al apropierii, un loc în care dragostea creștină să nu rămână doar un cuvânt rostit, ci să se transforme în fapte.
Doresc să adresez un cuvânt special de mulțumire tuturor celor care ne-au fost alături în această lucrare.
Mulțumesc Consiliului și Comitetului parohial care mi-au fost întotdeauna alături;
Mulțumesc în mod deosebit familiei Moruzi Vasile și Profira și fiilor lor Petru și Iulian Doru împreună cu familiile lor;
Mulțumesc personalului Centrelor Rezidențiale și al Spitalului Orășenesc Hârlău, precum și tuturor celor care au înțeles rostul acestei colaborări și au contribuit la realizarea unor activități în folosul oamenilor;
Mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la construirea bisericii, a casei parohiale și a casei de prăznuire, celor care au oferit sprijin material sau financiar, celor care au muncit, celor care ne-au încurajat și celor care ne-au purtat în rugăciune.
Fiecare a contribuit după puterea și posibilitățile sale, iar pentru aceasta îi sunt recunoscător fiecăruia în parte.
Poate că nu voi reuși să-i amintesc astăzi pe toți cei care au participat la această lucrare, dar cred că niciun gest făcut cu bunăvoință și din dragoste nu este uitat înaintea lui Dumnezeu.
Mă rog ca El să răsplătească tuturor osteneala, generozitatea și bunătatea și să le dăruiască sănătate, pace și bucurie în familiile lor.
Preasfinția Voastră, Preacucernici Părinți și iubiți credincioși
La împlinirea acestor lucrări, după ani de efort și de slujire, rămân cu gândul că cea mai importantă zidire este aceea pe care o realizăm în sufletele oamenilor.
Putem ridica biserici, case și locuri de întâlnire, dar rostul lor deplin se împlinește atunci când ele devin spații în care crește credința, se întărește comuniunea și se manifestă dragostea față de aproapele.
Astăzi, când sfințim această Casă de prăznuire, Îl rugăm pe Dumnezeu să o ocrotească și să o umple de binecuvântare. Să fie o casă a păcii, a ospitalității și a bucuriei, în care oamenii să se întâlnească în bună înțelegere și să plece mai întăriți sufletește decât au venit.
Iar nouă, celor care alcătuim această comunitate, să ne dăruiască puterea de a păstra ceea ce am construit, de a continua lucrările începute și, mai ales, de a nu uita niciodată că adevărata măsură a slujirii noastre este dragostea față de Dumnezeu și față de oameni.
Vă mulțumesc încă o dată, Preasfinția Voastră, pentru prezență și binecuvântare, tuturor preoților pentru împreună-slujire, colaboratorilor pentru sprijin și tuturor celor prezenți pentru bucuria de a împărtăși acest moment cu noi.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această casă să fie spre folosul întregii comunități, iar osteneala noastră să rodească în credință, în comuniune și în fapte bune.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Vă mulțumesc!
P.S. Cuvânt ce l-am rostit după sfințirea Casei de prăznuire
